среда, 18 января 2012 г.



Obiectul de studiu al psihologiei vârstelor 
Ce spune poetul? 
„Copilul râde: 
  «Iubirea şi înţelepciunea mea e jocul!» 
Tânărul cântă: 
  «Jocul şi-nţelepciunea mea-i iubirea!» 
Bătrânul tace: 
  «Iubirea şi jocul meu e-nţelepciunea!»” 
           (Lucian Blaga, Trei feţe) 
Ce spune psihologul? 
Vârstele omului sunt evidenţe. Ele se impun ca dimensiuni identitare primare. 
Simţul comun – care poate fi extrem de pertinent şi eficient într-o mare parte a situaţiilor 
cotidiene – tinde să folosească vârsta ca explicaţie. Or, psihologul sau educatorul explică
prin ceea ce se întâmplă la nivelul proceselor psihice, la o vârstă dată. Să urmărim două
situaţii, care subliniază aceste tendinţe diferite. 
„Este încă mic, nu ştie”, ne vor explica părinţii unui preşcolar pe care tocmai l-am 
păcălit cu întrebarea: „Dacă o fetiţă se îmbracă, se tunde şi se joacă ca un băiat, ce este 
ea?” şi care ţi-a răspuns, senin, „băiat”. „Este un răspuns tipic pentru absenţa capacităţii 
de conservare a genului. Copilul are sub 6 ani. În stadiul cognitiv în care se află acum, el 
nu putea să dea alt răspuns” – ne va spune psihologul sau educatorul.Conservarea genului 
este etapă finală în dezvoltarea conceptului de gen. Copilul înţelege că sexul persoanei 
este un invariant şi că nu se schimbă indiferent de modificările aparente .




Căutăm echilibrul între viaţa personală şi cea profesională, între noi şi ceilalalţi, între soţ şi copii, între activitate şi alimentaţie. Dar adevăratul echilibru trebuie să existe între trup, suflet, spirit şi lumea înconjurătoare. Când ai ajuns să găseşti cheia potrivită celor patru dimensiuni: trup, suflet, spirit şi univers, te poţi considera un om echilibrat.
Impreună putem găsi soluţiile problemelor sau situaţiilor care îţi par fără ieşire.


Psihologia este acţiune, nu gândire despre sine. Continuăm să ne formăm personalitatea toată viaţa.
"Soţia gândului e inima. Trebuie să recunosc că se ceartă cam des." 
"Lucrurile necesare sunt simple, iar cele complicate nu sunt necesare" 
„Important nu este ce s-a făcut din mine, ci ceea ce fac eu din ceea ce s-a făcut din mine.”
"În zilele noastre, duşmanul iubirii nu e ura, ci graba".



DRUMUL SPRE STATUTUL DE ŞTIINŢĂ AL PSIHOLOGIEI;  PROBLEMATICA EI ACTUALĂ
1.PSIHOLOGIA ŞI SIMŢUL COMUN
Fiecare ştiinţă cercetează o clasă sau categorie de fenomene care formează obiectul eispecific. Din studierea acestor fenomene desprinde legi sau regularităţi, asupra lor  propune clasificări, modele descriptive şi conceptuale, ipoteze explicative, precum şimetode de investigaţie precise în măsura să ducă la stăpânirea treptată a faptelor. Acestaeste şi cazul psihologiei care are drept obiect studiul fenomenelor psihice. În primaaproximaţie ştiinţa este
cunoaşterea adunată în sistem
.Psihologul profesionist supune afirmaţiile şi ipotezele sale probei experimentale şianalizei ştiinţifice, luând în considerare experienţa cotidiană ca instanţă de verificare şi casursă de exemple cu valoare de ilustrare. Înseşi problemele psihologiei au apărut ca odecantare treptată din datele simţului comun.De fapt, ca preocupare practică, în sensul cunoaşterii de sine şi de altul, psihologia aapărut odată cu omul, cu dezvoltarea contactelor interumane. În chip firesc, oamenii nuau aşteptat constituirea unei ştiinţe psihologice pentru a-şi pune întrebări cu privire laviaţa sufletească, la modul de comportare al semenilor, la însuşirile lor personale. Dinrăspunsurile date la asemenea întrebări s-a născut o psihologie empirică, fixată şitransmisă mai întâi pe cale orală, în care se condensează opinii şi observaţii ocazionate deviaţa cotidiana. În limbă, în folclor se întâlnesc locuţiuni, proverbe, zicale etc., careconsemnează notaţii psihologice validate de o îndelungată experienţă.În jumătatea a doua a secolului trecut, psihologia devine o ramură de sinestătătoare a ştiinţei. Prima lucrare cu caracter ştiinţific în acest domeniu – ceea ce aînsemnat studierea unor fapte psihice cu mijloace precise – a apărut în 1860 şi aparţinelui Th. Fechner, care a fost mai întâi medic, apoi fizician. Lucrarea se intitulează
 Elemente de psihofizică 
(Elemente der Psychophysik) şi studiază, în principal, raportuldintre modificările stimulului fizic şi variaţiile corespunzătoare în planul senzaţiei.Aceste prime experienţe au fost sistematizate într-o lege matematică, numită legea psihofizică, în care se formulează raportul dintre modificările senzaţiei (S) în funcţie demărimea stimulului extern (I).În anul 1879, la Leipzig (în Germania), lua fiinţă primul laborator, institut de psihologie din lume – creat de W. Wundt – în cadrul căruia s-au format pionierii psihologiei experimentale pe diferite meridiane ale globului, inclusiv cei din România.Impulsul dat cercetării psihologice de către şcoala lui Wundt s-a resimţit pretutindeni deşi primele laboratoare apar în diverse ţări la date diferite: în Africa, primul laborator modernse înfiinţează în 1968 (în Zambia) ş.a.m.d..